Dinamo s-a impus cu 2-1 în fața Oțelului și a pus astfel capăt unei serii de patru meciuri fără victorie. Viorel Tănase, antrenorul dunărenilor, susține însă că și arbitrul a contribuit la acastă victorie. Tehnicianul Oțelului susține că prima lovitură de la 11 metri, din care Dinamo a marcat, a fost acordat greșit. În schimbf, Oțelul a avut un penalty în ultimele minute, după un henț în careu al lui Alexe, însă centralul partidei n-a acordat nimic.
„În prima repriză, am avut doar 10-12 minute un joc mai bun, după care s-a dat acel penalty. Am făcut câteva greșeli personale, s-a făcut 2-0 și de acolo s-a rupt totul. Domnul președinte mi-a zis că primul penalty n-a fost, dar noi am avut o lovitură de la 11 metri în ultimele minute, jucătorul lui Dinamo s-a aruncat ca la handbal. În general, nu comentez arbitrajul, dar astăzi a reușit să-mi irite echipa”, a declarat Viorel Tănase la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER